Vicepremierul Tánczos Barna felicită Partidul TISZA şi pe Péter Magyar pentru victoria în alegerile de duminică şi spune că prin aceste rezultate înregistrate s-a încheiat o epocă, iar Ungaria „sărbătoreşte”. „Nu e un secret, nu mă aşteptam la asta. Am greşit. Nu sunt singurul în această situaţie, dar nu am simţit, nu am văzut acea forţă uriaşă care a dus la victoria zdrobitoare a partidului TISZA în Ungaria”, adaugă vicepremierul. Demnitarul mai spune că astfel s-a intrat „într-o nouă eră, opusul celei de până acum în aproape toate aspectele” şi aminteşte că FIDESZ a mai fost în opoziţie. „Timpul va arăta (?) dacă acest eşec va fi urmat de o revenire. După cum cunosc echipa, nu vor renunţa”, mai spune Tánczos Barna.
„Ceea ce am văzut în această noapte la Budapesta este adevărata atmosferă revoluţionară, de schimbare de regim. Nu e un secret, nu mă aşteptam la asta. Am greşit. Nu sunt singurul în această situaţie, dar nu am simţit, nu am văzut acea forţă uriaşă care a dus la victoria zdrobitoare a partidului TISZA în Ungaria. Am văzut mii de maghiari din Budapesta copleşiţi de bucurie, sute de maşini sărbătorind în acea seară, în timp ce eu m-am întors acasă pe jos, apoi cu un scuter, de la centrul de monitorizare a rezultatelor FIDESZ-KDNP”, afirmă vicepremierul român pe pagina sa de Facebook.
Acesta subliniază că a văzut „în special tineri, dar nu numai”.
„De la autobuze la tramvaie, de la taxiuri la metrou, de la maşini de lux la cele de categorie medie. Peste tot fluturau steaguri, se auzeau claxoane, era o sărbătoare a bucuriei, cu rime, muzică, petrecere, scenă şi discursuri de victorie”, afirmă Tanczos Barna.
Vicepremierul român a felicitat Partidul TISZA şi pe Péter Magyar pentru victorie.
„Aşa cum mulţi au prezis, soarele a răsărit şi astăzi. Am intrat într-o nouă eră, care este practic opusul celei de până acum în aproape toate aspectele. Politicieni începători, în contrast cu cei cu experienţă de zeci de ani, o abordare diametral opusă în ceea ce priveşte relaţiile cu UE, alte sisteme de valori. O nouă planificare.• FIDESZ se află din nou în opoziţie. A mai fost aşa ceva, iar atunci eşecul a fost urmat de revenire şi victorie, chiar dacă a fost nevoie de două mandate. Timpul va arăta (?) dacă acest eşec va fi urmat de o revenire. După cum cunosc echipa, nu vor renunţa”, explică Tanczos Barna.
Sursa: News.ro



