Prefectul de Timiș, Elena Micicoi, și-a înaintat demisia din funcție, în urma anchetei Parchetului European (PE) în cadrul căreia s-a făcut vineri o percheziție la locuința sa.
”Mi-am înaintat demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Decizia îmi aparține mie și doar mie. Instituția Prefectului reprezintă Guvernul Român în teritoriu, nu o persoană. Nu voi permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociație de a mea în trecut, prin Gal Freidorf, să devină o problemă a instituției pe care am condus-o. Există o plângere pe care procurorii Parchetului European au obligația legală să o verifice. Ancheta este la început. La final, se va stabili dacă am vreo calitate în acest dosar și sunt convinsă că răspunsul va confirma ce spun acum: nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată. Acum, am nevoie de toată energia pentru a-mi proteja familia și a-mi apăra demnitatea. O voi face ca cetățean, nu din funcție. Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului – Județul Timiș pentru profesionalism și colaborare. Am făcut împreună multe lucruri bune pentru comunitatea în care am fost tot timpul prezentă. Rămân la dispoziția anchetatorilor, așa cum am fost de la prima oră”, afirmă Elena Micicoi, pe pagina de Facebook.
Elena Micicoi a declarat anterior, în urma percheziției domiciliare efectuate de Parchetul European (PE), că în cazul anchetei derulate de procurorii PE nu are nicio calitate, nici cea de martor și că nu i-au fost aduse niciun fel de acuzații.
Ea a argumentat că verificările s-ar face într-un dosar privind finanțări în cadrul unui proiect de servicii, privat, înainte să fie prefect.
”În cazul anchetei derulate de procurorii Parchetului European, este vorba despre verificări procedurale, într-un dosar în care nu dețin nici măcar calitatea de martor, nu am fost citată și nu mi s-au adus la cunoștință acuzații de către organele de cercetare. Nu a existat premisa să dețin sau să nu pun la dispoziție documente necesare anchetei. Nici la biroul asociației, nici la domiciliul propriu nu au fost găsite dovezi care să confirme acuzațiile ipotetice apărute în spațiul public, prin intermediul unor publicații. Proiectul ‘Servicii de ocupare și integrare profesională pentru persoane în risc, marginalizate din teritoriul GAL Freidorf’ a fost derulat de asociația Pro Office, condusă de mine la vremea respectivă, fără ca eu să fiu manager de proiect. Singura problemă constatată pe parcursul implementării proiectului a fost o măsură de restituire a unei sume considerate ca fiind alocată unor cheltuieli neeligibile prin proiect, suma fiind restituită în termenul legal stabilit”, a menționat Elena Micicoi, pe Facebook.
SURSA: AGERPRES



