Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

TRANSELECTRICA I De ce România importă și exportă energie în același timp. Cum funcționează schimburile de electricitate într-un sistem european interconectat, demontăm confuzia

România a importat aproape 5,8 TWh de energie electrică în primele șase luni ale anului 2026 și, în aceeași perioadă, a exportat aproape 5 TWh. La prima vedere, cele două cifre pot părea contradictorii: de ce cumpără România energie din exterior dacă, în același timp, trimite energie peste graniță? Explicația ține de modul în care funcționează astăzi Sistemul Electroenergetic Național: România nu funcționează energetic izolată, ci e parte a unui sistem european interconectat, în care energia circulă permanent între state, în funcție de producție, consum, condițiile de piață și capacitatea rețelelor.

Datele arată amploarea acestor schimburi. În perioada ianuarie-iunie 2026, fluxurile fizice de import au totalizat 5,77 TWh, față de 5,75 TWh în perioada similară din 2025, ceea ce înseamnă o creștere de numai 0,4%.

În sens invers, fluxurile fizice de export au crescut puternic: de la 3,28 TWh în primul semestru din 2025 la 4,98 TWh în primele șase luni ale acestui an, un avans de 52%.

Cifrele arată însă și de ce simpla raportare la importuri nu descrie complet situația energetică a unei țări.

Importul de energie nu înseamnă automat că România „nu are suficientă energie”

Una dintre confuziile frecvente în dezbaterea publică este asocierea oricărui import de energie electrică cu existența unui deficit permanent de producție. În realitate, Sistemul Electroenergetic Național trebuie echilibrat permanent, iar situația se poate modifica de la un interval la altul. Producția și consumul nu sunt constante pe parcursul unei zile, iar disponibilitatea diferitelor surse de producție se schimbă în funcție de numeroși factori.

Producția fotovoltaică, de exemplu, este mult mai ridicată în orele cu soare și dispare seara. Producția eoliană depinde de condițiile meteorologice, hidroenergia este influențată de disponibilitatea resursei de apă, iar unitățile clasice sau nucleare pot avea perioade de mentenanță ori indisponibilitate.

În același timp, consumul variază de la o oră la alta. De aceea, România poate avea intervale în care energia circulă spre exterior și alte intervale în care fluxurile vin dinspre sistemele vecine.

România a produs mai mult în primele 6 luni din 2026 și, în același timp, a importat și a exportat energie

Datele pentru primul semestru sunt relevante tocmai din această perspectivă. Producția netă internă de energie electrică a crescut cu 7% față de aceeași perioadă din 2025, de la aproximativ 24 TWh la 25,6 TWh. În același timp, consumul intern net a rămas aproape constant, cu o scădere de numai 0,1%, de la 26,5 TWh la 26,4 TWh.

Cu toate acestea, schimburile transfrontaliere au continuat în ambele direcții: 5,77 TWh fluxuri fizice de import și 4,98 TWh fluxuri fizice de export.

Tocmai această evoluție arată că importul și exportul nu trebuie privite separat de funcționarea întregului sistem și nici interpretate automat ca semne ale unui deficit sau excedent permanent de energie.

Mai mult, diferența dintre fluxurile fizice totale de import și export s-a redus considerabil. În S1 2025, aceasta era de aproximativ 2,47 TWh, iar în S1 2026 a coborât la aproximativ 0,79 TWh.

Energia nu se oprește la graniță

Sistemul energetic românesc funcționează interconectat cu sistemele electroenergetice europene. Interconexiunile permit transferul energiei peste graniță în ambele sensuri, în limitele capacităților disponibile și ale condițiilor de siguranță ale rețelei. Acesta este unul dintre motivele pentru care o linie de interconexiune nu trebuie privită doar ca o infrastructură „pentru import”. Aceeași infrastructură poate permite circulația energiei dinspre România către alte sisteme sau dinspre sistemele vecine către România.

Direcția și amploarea schimburilor se modifică în funcție de situația sistemului și a pieței, de nivelul producției și consumului, de prețuri și de capacitățile transfrontaliere disponibile.

Cu alte cuvinte, interconectarea oferă sistemului posibilitatea de a utiliza resurse aflate dincolo de granițele naționale și, în același timp, permite energiei disponibile în România să ajungă către piețele vecine.

Rolul Transelectrica: infrastructura care face posibilă circulația energiei

În centrul acestui mecanism se află rețeaua electrică de transport și interconexiunile României cu sistemele vecine. În calitate de Operator de Transport și de Sistem, Transelectrica gestionează infrastructura de transport a energiei electrice și funcționarea în condiții de siguranță a Sistemului Electroenergetic Național.

Capacitățile disponibile pentru schimburile transfrontaliere sunt calculate ținând cont inclusiv de configurația rețelei, retragerile din exploatare, limitele echipamentelor și cerințele de siguranță în funcționare. Practic, într-un sistem energetic în care producția și consumul se modifică permanent, rețeaua trebuie să poată transporta energia acolo unde este necesară și să permită schimburile cu sistemele vecine fără a pune în pericol siguranța SEN.

Interconexiunile devin astfel nu doar legături fizice între România și statele vecine, ci o componentă esențială a flexibilității și securității funcționării sistemului.

5,8 TWh import și 5 TWh export nu sunt două cifre care se contrazic

Datele primelor șase luni din 2026 oferă, de fapt, o imagine mult mai nuanțată asupra funcționării sistemului energetic românesc.

România a produs mai multă energie decât în aceeași perioadă din 2025, consumul intern net a rămas aproape neschimbat, fluxurile fizice de export au crescut cu 52%, iar cele de import s-au menținut practic la nivelul anului precedent.

Faptul că într-o perioadă de șase luni există atât importuri, cât și exporturi semnificative nu reprezintă o anomalie. Este expresia funcționării unui sistem energetic interconectat, în care energia circulă în funcție de situația concretă din fiecare interval.

SURSA: DIRECTMEDIA

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare