ULTIMA ORĂ / MAI face angajări pentru ocuparea a peste 900 de posturi – inclusiv din surse externe!

Conform unei informări de ultimă oră, MAI organizează examene pentru ocuparea a peste 900 de posturi.Cele 946 de funcții vacante care vor fi scoase la concurs au fost aprobate prin Memorandum în ședința de guvern de vineri, 23.11.2018.

Conform sursei citate, ”aprobarea Memorandumului face parte din măsurile luate de Ministerul Afacerilor Interne pentru reducerea deficitului de personal cu care se confruntă instituția. Reamintim că în octombrie 2017 s-a mai aprobat, prin memorandum, un număr semnificativ de posturi pentru încadrarea în poliție, jandarmerie, pompieri, poliție de frontieră și alte unități ale MAI, funcții care au fost deja ocupate în urma concursurilor organizate în perioada 2017-2018.

Demersurile pentru organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi realizate etapizat începând de anul acesta și vor continua și în anul viitor.

  • Concursurile sunt destinate personalului recrutat din sursă externă, dar și celui din cadrul MAI, prin trecere din corpul agenților/subofițerilor în cel al ofițerilor, conform deciziei structurii organizatoare. Persoanele declarate admise vor fi încadrate în posturile pentru care au candidat pe parcursul anului 2019.”

”Printre structurile MAI care scot la concurs posturi se numără

  • Direcția Generală Management Urgențe Medicale,
  • Inspectoratul General al Jandarmeriei Române,
  • Inspectoratul General pentru Imigrări,
  • Direcția Generală Anticorupție,
  • Direcția Generală de Pașapoarte,
  • Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date,
  • Direcția Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor,
  • Agenția Națională Antidrog,
  • Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane,
  • Academia de Poliție,
  • Casa de Pensii Sectorială ș.a.” a mai precizat MAI în comunicat.

sursa: MAI

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare