Un blogger rus va fi arestat pentru că a râs de armata Rusiei

Un tribunal de la Moscova a ordonat marţi arestarea bloggerului rus Mihail Nake, acuzat că a discreditat armata rusă şi ofensiva acesteia în Ucraina, relatează AFP, scrie Agerpres.

Bărbatul, care găzduieşte un blog pe YouTube în afara Rusiei, cu peste 700.000 de abonaţi, este acuzat că a difuzat informaţii false despre forţele armate ruse, potrivit tribunalului Basmani din Moscova, care a dispus reţinerea sa.

Această infracţiune, pasibilă de o pedeapsă de mulţi ani de închisoare, a fost definită în legislaţia rusă imediat după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat ofensiva împotriva Ucrainei, pe 24 februarie.

Este interzisă, în special, folosirea termenilor „război” sau „invazie” în legatură cu ofensiva rusă sau acuzarea armatei de crime de război.

Numeroşi opozanţi ai regimului de la Moscova, însă şi simpli internauţi critici la adresa războiului din Ucraina, fac obiectul unor urmăriri penale de acest gen sau au fost încarceraţi, precum opozantul Vladimir Kara-Murza sau artista Alexandra Skocilenko.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare