Un judecător american a suspendat miercuri sancţiunile impuse anul trecut de Washington împotriva raportoarei speciale a ONU pentru situaţia drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, relatează joi AFP, citată de Agerpres.
Albanese a fost sancţionată în iulie 2025 după ce a criticat public politica Washingtonului faţă de Gaza.
Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat-o, de asemenea, pe Albanese pentru că a recomandat Curţii Penale Internaţionale (CPI) să emită un mandat de arestare împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
În funcţie din 2022, Albanese a acuzat Israelul de „genocid” în Gaza, comis în riposta sa la atacul lansat pe 7 octombrie 2023 de mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
În decizia sa de miercuri, judecătorul federal Richard Leon a emis o ordonanţă temporară împotriva sancţiunilor, potrivit unui document judiciar consultat de AFP.
„Protejarea libertăţii de exprimare este ‘întotdeauna’ în interesul public”, a scris judecătorul Leon.
Albanese, care a susţinut că sancţiunile americane împotriva sa au fost „calculate pentru a submina misiunea sa”, a salutat decizia pe reţelele de socializare.
„Împreună, suntem unul”, a spus ea într-un mesaj postat pe X, mulţumindu-le „tuturor celor care au ajutat-o”.
Albanese, care a fost numită de Consiliul pentru Drepturile Omului, dar care nu se exprimă în numele ONU, a declarat de mai multe ori că a primit „ameninţări”.
sursa – AGERPRES



