USR: Proiectul privind certificatul verde la locul de muncă va trece de Camera Deputaților

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, se declară convins că proiectul privind obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului digital COVID-19 va fi adoptat de Camera Deputaţilor, după ce actul normativ a fost respins de Senat, potrivit Agerpres.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Moşteanu a arătat că doi sau trei parlamentari de la USR au lipsit la votul din Senat din cauza unor probleme personale.

„Toţi senatorii USR prezenţi la vot au votat pentru introducerea certificatului verde. Colegii mei senatori au avut ceva probleme personale. Sunt doi sau trei care au lipsit. O să clarificăm acest lucru, o să avem această discuţie. Însă cu siguranţă, la Camera Deputaţilor – proiectul vine la Camera Deputaţilor – vom insista să intre în dezbatere imediat. Săptămâna viitoare va intra în dezbatere în comisii şi sperăm să dăm şi vot şi va trece. Vă spun că acest proiect va trece la Camera Deputaţilor”, a precizat Moşteanu, care este lider al deputaţilor USR.

Plenul Senatului a respins, miercuri, proiectul potrivit căruia personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

Proiectul a fost respins cu 67 de voturi „pentru”, 60 „contra” şi două abţineri.

Premierul interimar Florin Cîţu, preşedinte al PNL, a declarat că va avea grijă ca deputaţii liberali să fie prezenţi la dezbateri şi să voteze proiectul referitor la certificatul verde.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare