USR sesizează CCR pe majorarea indemnizațiilor primarilor și șefilor de consilii județene

USR depune sesizare la Curtea Constituțională pe legea prin care coaliția PSD-PNL-UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizațiile pentru primari și președinții de consilii județene. Sesizarea este semnată și de deputații Forța Dreptei și ea nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, majorare care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment.

În România, regula este excepția de la regulă, dar PSD și PNL au grijă să nu spună acest lucru. Așa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepție după excepție, așa au făcut și cu majorările de salarii. În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe șest, majorări și pentru demnitari, de la președinte, premier și miniștri până la șefi de instituții publice și aleși locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari și președinții de consilii județene. Adevărul este că PSD, PNL și UDMR au nevoie să-și plătească foarte bine primarii și șefii de consilii județene pentru ca aceștia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici. Așa cum i-am oprit la Curtea Constituțională să crească indemnizațiile parlamentarilor așa îi vom opri și acum”, declară Cristian Seidler, deputat USR.

USR sesizează CCR cu privire la legea de aprobare a OUG 115/2022, lege adoptată săptămâna trecută de Parlament și prin care șefii de consilii județene și primarii primesc majorări a indemnizațiilor de până la 2.000 de lei.

Unul dintre motivele invocate în sesizare se referă la neindicarea sursei de finanțare, așa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituție. Reamintim că judecătorii CCR au decis deja – când s-au pronunțat pe creșterea indemnizațiilor parlamentarilor, creștere forțată de PSD și PNL în luna iunie – că nu pot fi majorate cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fișei financiare de la Guvern și fără stabilirea sursei de finanțare.

USR a invocat și încălcarea prevederilor constituționale referitoare la desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condițiile în care legea a fost adoptată cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare