Domnul senator Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului României a participat marți, 27 februarie 2018, la reuniunea interparlamentară Pactele globale ale ONU privind refugiații și migranții și rolul parlamentelor, eveniment desfășurat la Bruxelles.
La reuniunea organizată de Comisia pentru libertățile civile, justiție și afaceri interne, în colaborare cu Comisia pentru afaceri externe din cadrul Parlamentului European au fost prezenți 33 de parlamentari din 19 state membre ale Uniunii Europene. Cu această ocazie, membrii parlamentelor naționale și ai Parlamentului European au avut un schimb aprofundat de opinii cu privire la modul în care statele membre se poziționează față de rolul jucat de parlamente în procesul de adoptare a Pactelor în vederea consolidării dimensiunii parlamentare a poziției UE.
Citește și:
Totodată, în cadrul evenimentului, participanții au dezbătut textele pactelor globale ale ONU cu Comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos. În aceste dezbateri au fost implicați, în egală măsură, reprezentanții agențiilor ONU, co-mediatorii consultărilor și negocierilor interguvernamentale privind pactul mondial pentru asigurarea unei migrații legale, precum și reprezentanții Serviciului European de Acțiune Externă.