Video/ Urmărit internațional pentru tentativă de omor prins în Belgia. 8 persoane îl ajutaseră să scape

La data de 12 octombrie a.c., în urma schimbului de informații realizat prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., dintre polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și autoritățile judiciare din Belgia, a fost depistat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, pe teritoriul Belgiei, în Bruxelles, transmit autoritățile. 

După comiterea agresiunii din data de 23 septembrie a.c., polițiștii și procurorul de caz au efectuat activități pentru depistarea bănuitului și probarea activității infracționale a acestuia, precum și a celor care l-au sprijinit să se sustragă de la urmărirea penală.

Reamintim că, după comiterea agresiunii, au fost emise 8 mandate de arestare preventivă, dintre care 3 în lipsă, pentru mai multe persoane care l-ar fi sprijinit pe bărbat să se sustragă de la urmărirea penală și să treacă frontiera de stat în mod fraudulos.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, la locuințele mai multor persoane, ca urmare a sprijinului acordat în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală.

Un aspect important care a condus la prinderea bănuitului a fost strânsa colaborare cu autoritățile străine, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române.

În cadrul dosarului penal, pe lângă infracțiunea de tentativă la omor sunt efectuate cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, trecerea frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Momentan, bărbatul se află în custodia autorităților beligiene, urmând a fi demarată procedura predării.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare