Viorica Dăncilă, despre cazul Sorinei Pintea: Pe lângă lege, trebuie să existe și omenie!

Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, după umilința la care a fost supusă Sorina Pintea, că autoritățile trebuie să țină cont de lege și în același timp să dea dovadă de omenie.

  • „Pe lângă lege, trebuie să existe și omenie. Pentru că noi, ca societate, suntem datori cu omenie unii față de alții. Sorina Pintea mi-a fost colegă în guvern și am apreciat-o ca profesionist și ca om.

Și știu lovitura neașteptată pe care a primit-o anul trecut, printr-un diagnostic pe care l-a aflat în perioada în care era încă ministrul Sănătății. Boala ei e cât se poate de serioasă, iar suferința ei nu e mimată”, a afirmat Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Viorica Dăncilă a susținut că instanța va stabili dacă Sorina Pintea e vinovată sau nu pentru acuzațiile care i se aduc, însă dincolo de ”orice posibilă vinovăție, există dreptul la demnitate și dreptul la compasiune”.

”Dar dincolo de orice posibilă vinovăție, există dreptul la demnitate și dreptul la compasiune. Cei care azi au în mână soarta ei trebuie să-i asigure – din omenie, nu din alt motiv – posibilitatea de a-și îngriji sănătatea în condiții mai bune. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar acest comportament al organelor abilitate față de Sorina Pintea este inacceptabil. Ea a fost pusă într-o situație umilitoare, degradantă, în condițiile în care e doar acuzată, nu și judecată sau condamnată”,  a adăugat fostul premier PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare