Vosganian: O lege care împiedică un om dovedit sănătos să se comporte ca un om sănătos e o tâmpenie

„O lege care împiedică un om dovedit sănătos să se comporte ca un om sănătos și să fie respectat ca atare e o tâmpenie. Mesajul ăsta e pentru cei care spun că unde-i lege, nu-i tocmeală”, scrie pe Facebook fostul liberal, Varujan Vosganian, cu referire la cazul Djokovic.

„Mă cuprinde un profund sentiment de revoltă la auzul știrii că Djokovic nu va putea juca la Rolland Garros pe motiv că pe teren nu vor putea concura decât jucători vaccinați, iar în tribune nu vor putea asista decât spectatori vaccinați.

Așadar, nu mai vorbim în termeni de oameni sănătoși și bolnavi, ci de vaccinați și nevaccinați. Dacă înfierbântarea asta a minților mai durează mult, o să ajungem să spunem că un mort vaccinat e mai viu decât un viu nevaccinat”, adaugă ironic acesta.

Pe de altă parte, referindu-se la măsurile de relaxare luate în Anglia de guvernul Boris Johnson, Vosganian spune: „N-am crezut până n-am văzut cu ochii mei. Anglia renunță la restricții și la purtatul măștii. În Anglia epidemia s-a încheiat.

Interesant că asta se petrece în condițiile în care numărul infectărilor zilnice e de o sută de mii , iar decesele (cca 250/zi) sunt cele mai multe de când a început campania de vaccinare. Dar englezii și-au dat seama că epidemia e o poveste fără sfârșit și s-au decis să o reîntoarcă la locul ei, în zona endemică, a gripei”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare