Zelenski vine astăzi în România. Programul complet al președintelui Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, care va efectua o vizită oficială în ţara noastră, a informat Administraţia Prezidenţială.

„Consultările politice aprofundate, la Bucureşti, dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise şi puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum şi discutarea situaţiei de securitate în regiune şi la Marea Neagră şi a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia”, mai transmite administrația.

Preşedintele Ucrainei se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă. Un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc, marţi, de la ora 14.00, iar de la ora 16.30 Zelenski va ţine un discurs, au precizat surse politice, pentru News.ro.

Potrivit unor surse, preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană şi la Monumentul Eroilor din Parcul Carol, potrivit digi24.ro.

De la ora 17.40, Zelenski va fi primit, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare