A explodat preţul benzinei din SUA/ Peste 5 dolari pe galon pentru prima oară în istoria ţării

Preţul benzinei din Statele Unite a fost, în medie, de peste 5 dolari pe galon, sâmbătă, pentru prima oară în istoria ţării, continuând creşterea costurilor carburanţilor care conduce la accelerarea inflaţiei, transmite Reuters.

Preţul mediu la nivel naţional naţional pentru benzina fără plumb a crescut la 5,004 dolari pe galon, pe 11 iunie, de la 4,986 dolari cu o zi mai devreme, au arătat datele AAA.

Călătoriile rutiere din SUA au rămas relativ puternice, cu doar câteva puncte procentuale sub nivelurile anterioare pandemiei, chiar dacă preţurile au crescut. Totuşi, economiştii se aşteaptă ca cererea să înceapă să scadă, dacă preţurile vor rămâne peste 5 dolari pe baril o perioadă mai lungă.

”Nivelul de 5 dolari este locul de unde am putea observa o distrugere a cererii de benzină”, a spus Reid L’Anson, economist senior la Kpler.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare