Accident şocant în Bucureşti: Un autobuz a intrat într-un bloc

Patru persoane au fost rănite în a doua zi de Paște, după ce șoferul unui autobuz din linia 163, fără călători, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat într-un imobil de pe Şoseaua Orhideelor din sectorul 6 al Capitalei, potrivit a1.ro.

  • Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunţat, luni, că în jurul orei 11.30, în zona Calea Giuleşti – Orhideelor, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), fără pasageri, două maşini în mişcare şi două autoturisme parcate.

Şoferul autobuzului a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat într-un bloc nou construit situat pe Şoseaua Orhideelor.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite în urma accidentului, respectiv şoferii maşinilor aflate în mişcare şi un pasager aflat într-unul dintre autoturisme. Victimele au fost transportate la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Potrivit primelor informaţii, se pare ca sistemul de frânare al autobuzului ar fi avut o defecţiune.

 

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare