Casa Albă: O invazie rusă în Ucraina ar căuta să zdrobească violent poporul ucrainean

O invazie rusă în Ucraina ar încerca să ”zdrobească” în mod violent poporul ucrainean, a indicat luni consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, relatează France Presse, scrie Agerpres.

Dacă Rusia invadează Ucraina, ”acesta va fi un război dus contra poporului ucrainean pentru a-l reprima, a-l zdrobi, a-l răni”, a subliniat Sullivan pentru postul de televiziune american NBC.

O operaţiune militară rusă ar fi, astfel, ”brutală în mod particular şi ar costa vieţi de ucraineni şi de ruşi, fie ei civili sau militari”, a adăugat demnitarul american.

Statele Unite au avertizat deja ONU cu privire la existenţa unei liste negre, elaborată de Moscova, cu ucraineni care ar urma să fie eliminaţi în cazul unei invazii ruse, potrivit unei scrisori oficiale consultate duminică de AFP.

Washingtonul dispune de ”informaţii credibile care indică faptul că forţele ruse stabilesc liste cu ucraineni de ucis sau de trimis în lagăre în caz de ocupare militară” a Ucrainei, arată respectiva scrisoare adresată Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet.

O reprezentantă a Departamentului de Stat al SUA subliniază în scrisoare că o invazie rusă în Ucraina ar putea duce la abuzuri precum răpiri de persoane sau cazuri de tortură, ţintele fiind disidenţii politici.

Moscova neagă că intenţionează să atace Ucraina, dar la rândul său cere garanţii că această ţară nu va adera niciodată la NATO şi că puterile occidentale îşi vor retrage forţele din Europa de Est până la poziţiile din 1997, solicitare însă respinsă de SUA şi aliaţii lor.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare