Ce soluţii pregătește premierul la creşterea preţurilor din energie. Stroe: Au fost discuţii în cadrul şedinţei!

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a subliniat faptul că premierul Nicolae Ciucă a prezentat, în şedinţa Biroului Executiv, stadiul discuţiilor şi analizelor Guvernului României privind soluţiile la creşterea preţurilor din energie. 

”În această săptămână se vor organiza şedinţe succesive ale primului-ministru cu principalele ministere vizate în această problematică”, a spus Stroe.

De asemenea, fostul ministru al tineretului și sportului a precizat că preşedintele Florin Cîţu a făcut o evaluare a numirii liberalilor în funcţiile de secretar de stat. ”Marea majoritate a celor propuşi de PNL, 80%-90%, au fost numiţi deja în funcţii, rămânând ca restul de 10-15% să parcurgă acelaşi proces şi să primească numire”.

Despre nemulţumirile liberalilor la adresa ministrului nuncii, Marius Budăi (PSD), Ionuţ Stroe a spus că ”e destul de incomod ca, în cadrul unei coaliţii, să existe schimburi de replici prin intermediul presei și destul de incomod să existe o dezincronizare între declaraţiile partidelor care fac parte dintr-o coaliţie”.

”Toate soluțiile pe care le avem sau toate lucrurile care convin mai mult sau mai puțin unuia dintre partide să le discutăm în plan intern, apoi să le avansăm public. Oricum, apropo de evaluarea activității miniștrilor, din nou, subliniez, premierul Nicolae Ciucă va face acest lucru la momentul potrivit”, a precizat Ionuț Stroe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare