China permite reluarea unor curse aeriene internaționale

China va permite reluarea unor curse aeriene internaţionale spre Beijing după o pauză de şase luni cauzată de pandemia de coronavirus, informează DPA, citată de agerpres.ro.

Astfel, nouă curse aeriene din opt ţări care au relativ puţine cazuri de COVID-19 au primit permisiunea de a ateriza la Beijing începând de joi, potrivit televiziunii de stat CCTV.

Toate zborurile internaţionale spre Beijing au fost suspendate pe 23 martie în cadrul măsurilor adoptate de guvernul chinez pentru a proteja capitala ţării de apariţia unor potenţiale focare noi de coronavirus.

Cele opt ţări care au primit permisiunea de a-şi relua zborurile spre capitala chineză sunt Thailanda, Cambodgia, Pakistan, Grecia, Danemarca, Austria, Suedia şi Canada, a precizat postul CCTV.

Prima cursă internaţională va ajunge la Beijing venind din capitala Cambodgiei, Phnom Penh, în cursul zilei de joi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare