CNAIR a reziliat contractul de modernizare a Centurii Bucureștiului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, că a reziliat contractul pentru modernizarea sectorului cuprins între A1 și DN 7 al Centurii București, întrucât lucrările nu au mai avansat din noiembrie anul trecut. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în august 2014, scrie News.ro.

Decizia a fost luată după ce s-a constatat că asocierea SC Delta ACM 93 SRL & Azvirt LLC & SC Maxidesign SRL a abandonat practic șantierul deschis încă din mai 2013, se arată într-un comunicat de presă transmis de CNAIR.

„După mai multe întârzieri imputabile antreprenorului, progresul fizic în șantier a ajuns la 86,5 % în luna noiembrie a anului trecut, însă de atunci acesta nu a mai derulat nici o activitate. În plus s-a observant că lucrările efectuate în anii anteriori au început să se degradeze. CNAIR S.A. i-a transmis antreprenorului nu mai puțin de 5 notificări, prin care a cerut acestuia să finalizeze lucrarile restante”, scrie în comunicat.

Pentru a urgenta finalizarea proiectului, CNAIR s-a ocupat inclusiv de întocmirea documentațiilor necesare exproprierii suprafețelor de teren afectate de lucrări, deși această obligație revenea antreprenorului, conform contractului.

După finalizarea procedurilor de reziliere, se va decide modalitatea de continuare a lucrărilor restante, mai spun reprezentații CNAIR.

  • „Ca urmare a rezilierii contractului, antreprenorului (asocierea SC Delta ACM 93 SRL & Azvirt LLC & SC Maxidesign SRL) i se vor percepe penalități de întârziere, i se va reține garanția de bună execuție, în cuantum de 10% din valoarea contractului și i se va emite un certificat negativ, care nu îi va mai permite să mai participe la licitații publice în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene, timp de 3 ani”, precizează CNAIR.

Contractul pentru construcția sectorului Centurii București cuprins între A1 și DN 7 a fost semnat în luna noiembrie 2011, între CNAIR S.A și asocierea SC Delta ACM 93 SRL & Azvirt LLC & SC Maxidesign SRL, iar lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din august 2014. Proiectul, cofinanțat din fonduri europene nerambursabile, are o lungime totală de 8,750 km, presupune configurarea la 4 benzi a acestui sector de drum național, reabilitarea a două poduri și pasaje și construcția a patru poduri și pasaje noi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare