CNSU: România trimite ajutoare în Macedonia de Nord în vederea stingerii incendiilor

Având în vedere solicitarea autorităților din Macedonia de Nord, transmisă prin Mecanismul European de Protecție Civilă, pentru acordarea de asistență internațională în contextul eforturilor de combatere a incendiilor de pădure, CNSU a decis ca România să trimită ajutoare.

Astfel s-a decis mobilizarea a două aeronave aparținând Ministerului Apărării Naționale în vederea acordării de sprijin privind stingerea incendiilor de pădure.

Este vorba despre o aeronavă C27J Spartan va executa misiuni de stingere a incendiilor de pădure, pe o durată de până la 5 zile, începând cu data de 07.08.2021.

O aeronavă de tip C130 Hercules va asigura transportul materialelor logistice necesare efectuării misiunilor de stingere, cu revenirea în țară după efectuarea transportului materialelor.

La misiunea de acordare a asistenței internaționale va participa și un ofițer de legătură din cadrul Direcției Generale pentru Protecție Civilă – Departamentul pentru Situații de Urgență.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare