Comisia Europeană a rambursat miercuri României peste 420 de milioane de euro

Comisia Europeană a rambursat miercuri României peste 420 de milioane de euro din sumele efectuate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în trimestrul IV al anului 2021, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Agerpres.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit, în data de 9 martie 2022, suma de 420.368.438,68 euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), aferente trimestrului IV al anului 2021. Din această sumă, valoarea de 413.150.523,91 euro corespunde decontărilor cheltuielilor efectuate din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), iar cea de 7.217.914,77 euro este aferentă plăţilor din Fondul EURI, ce reprezintă resurse financiare suplimentare puse la dispoziţie României din instrumentul de redresare al Uniunii Europene”, informează MADR într-un comunicat remis AGERPRES.

Ministrul de resort, Adrian Chesnoiu, a declarat că suma totală a cheltuielilor rambursate României din FEADR, de la începutul anului de către Comisia Europeană depăşeşte un miliard de euro.

„Sunt bani care au intrat deja în conturile fermierilor. Aşa cum am mai spus, luăm toate măsurile necesare pentru ca fermierii români să îşi primească banii la timp. Este foarte important să continuăm într-un ritm susţinut direcţionarea tuturor fondurilor disponibile pentru sprijinirea fermierilor români, astfel încât aceştia să-şi poată desfăşura activităţile în bune condiţii, în scopul obţinerii unui nivel ridicat al producţiei”, a spus Adrian Chesnoiu.

La începutul lunii ianuarie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit suma de 1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăţilor în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare