Deputat PNL despre OUG pe codurile penale: Dăncilă şi Toader nesocotesc din nou Constituţia

Deputatul PNL Ioan Cupșa spune despre OUG pentru modificarea codurilor penale că este modul prin care Viorica Dăncilă şi Tudorel Toader „nesocotesc din nou Constituţia României”

„Viorica Dăncilă şi Tudorel Toader nesocotesc din nou Constituţia României. Eu cred că cea mai potrivită pedeapsă pentru cei doi ar fi ca în vecii vecilor, adică atât cât vor trăi dânşii, să li se interzică să mai pronunţe cuvântul Constituţie.

  • O lege de modificare a Codului de procedură penală şi a Codului penal, legi care se află în dezbatere în Parlament, vor fi adoptate prin Ordonanţă de Urgenţă. Nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru, un asemenea dispreţ faţă de prevederile constituţionale, faţă de Parlament, faţă de rolul Parlamentului României.

Cei doi, avându-l în spate pe Dragnea, nesocotesc întru totul Constituţia. Mă întreb cum vor justifica urgenţa, cum vor justifica nevoia şi cum vor justifica faptul că altfel decât trecând prin această OUG o modificare legislativă România şi interesele fiecăruia vor fi vătămate într-un fel sau altul? Constituţia României vorbeşte despre delegare legislativă, adică permite în anumite condiţii foarte restrictive ca şi puterea Executivă să legifereze”, a declarat Ioan Cupșa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare