Drulă(USR) – atac la adresa premierului Ciucă: Să înceteze să mai blocheze investigarea plagiatului său

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, îi solicită premierului Nicolae Ciucă să nu mai blocheze investigarea acuzaţiilor la adresa sa privind plagierea tezei de doctorat, scrie pressonline.ro

‘Îi cerem ministrului Bode să prezinte în maxim 48 de ore explicaţii în public. Săptămâna viitoare, altfel, depunem moţiune simplă şi împotriva dumnealui. Domnului Ciucă îi cerem să înţeleagă că aici este democraţie, nu unitate militară şi să înceteze să mai blocheze investigarea plagiatului său. Există instituţii – CNATDCU – care ar trebui să verifice.

Se vede foarte clar: sunt zeci şi zeci de pagini copiate dintr-o carte, dar avem nevoie de un verdict, asta este în democraţie, avem instituţii, sistem de verificări, de control, nu dăm ordine, să înceteze să mai dea ordine pentru a intimida’, a afirmat Drulă luni, răspunzând unei întrebări dacă USR va face vreun demers împotriva ministrului Internelor, Lucian Bode, în cazul jurnalistei Emilia Şercan.

Emilia Şercan a susţinut într-o postare pe Facebook că este supusă unor ‘acţiuni de discreditare şi intimidare’ după data de 18 ianuarie, când ‘a dezvăluit că teza de doctorat a premierului este plagiată’.

‘Am decis să denunţ public acţiunile de discreditare şi intimidare la care sunt supusă după 18 ianuarie 2022, data la care am dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată. Am decis acest lucru pentru că jucătorul-cheie în această operaţiune este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliţiei Române pentru a identifica autorul unei infracţiuni de violare a vieţii private a fost scursă din dosar în aceeaşi zi, iar ulterior a devenit baza unei ample operaţiuni de kompromat. Am acordat timp organelor de cercetare penală – Parchet şi Poliţie – să ancheteze scurgerea de informaţii pe care am reclamat-o la data de 18 februarie 2022. Vreme de 45 de zile nu am fost nici măcar audiată în dosarul deschis ca urmare a plângerii prin care am reclamat scurgerea de informaţii, iar timp de 19 zile Parchetul şi Poliţia au refuzat să îmi comunice numărul de înregistrare a dosarului penal!’, a scris Şercan.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare