După demersul de lăudat, minerii se fac de râs! Vor să fie declaraţi eroi…

După demersul de lăudat, minerii se fac de râs!

Vor să fie declaraţi eroi…

   50 de lideri de sindicat de la FNME, au plecat pe jos la Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra problemelor din piaţa de energie. Un demers corect, având în vedere că CE Oltenia are de suferit, iar aici lucrează 15 mii de persoane. După ce au ajuns la Bucureşti, minerii au ţinut-o din gafă în gafă, iar demersul lor a devenit aproape uitat, dar şi cu semne de întrebare, dacă a fost făcut din convingere sau la îndemnul altora, în speţă Marin Condescu, pentru a arăta că încă mai controlează oamenii.

Minerii s-au întors de la Bucureşti, la Tg Jiu,după ce au reuşit să semneze un protocol cu guvernul, dar nu s-au oprit aici, deşi rezultatul era cel dorit.

Liderii de sindicat, după ce au ajuns, chiar şi la spital, pentru că aveau răni la picioare şi toată lumea a fost alături de ei, au început gafele. Alături de ei a fost şi scriitorul Laurian Stănchescu, cel care la întoarcerea acasă a cerut să fie declaraţi eroi naţionali pentru demersul lor. Până la urmă, dorinţa i-a fost îndeplinită, iar preşedintele CJ Ion Călinoiu, le-a apreciat public efortul. Surse susţin însă că cei care au făcut şi ei un efort pentru CEO, respectiv ceilalţi lideri de sindicat de la SMEO care au făcut greva foamei, s-au supărat pentru că la această manifestare, nu fuseseră şi ei invitaţi pentru a-şi lua laurii.

Minerii s-au decredibilizat?!

Minerii s-au decredibilizat când în comunicatelelor de presă, de după marş, au apărut politicieni. Le-au reproşat unora că nu i-au ajutat, iar altora le-au mulţumit pentru ajutor. O a doua gafă a fost comunicatul în care l-au declarat pe jurnalistul Rareş Bogdan, cel mai mare român, spunând că vor face scut în jurul lui, dacă va avea vreo problemă. Acest lucru s-a întâmplat după ce minerii au fost la Rareş Bogdan la emisiune. Cea de-a treia gafă este faptul că acceptă să fie recompensaţi pentru marşul lor, de către Ion Călinoiu, cel pe care l-au acuzat la toate mitingurile că este de vină pentru situaţia în care a ajuns CEO şi i-au cerut chiar şi demisia.

Este totuşi prea mult să acepţi acest lucru, indiferent cât îti doreşti să fii erou, de la omul pe care l-ai acuzat că a nenorocit judeţul. Întrebarea este acum ce va însemna acest gest, având în vedere că vine campania electorală, iar minerii au deja asupra lor o amprentă politică.

În acest demers, iniţial de lăudat, nu trebuia să intervină niciun politician, să îi ajute, deoarece FNME este o federaţie mare cu resurse suficiente, pentru a se descurca.

L.I.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare