Europarlamentarul Luis Lazarus a vorbit, din fața Capitoliului, despre dosarul ”Romanian Papers” privind anularea alegerilor: Toate documentele fi depuse pe masa Congresului! O țară care nu are alegeri libere, acea țară nu mai există ca țară, ca subiect de drept internațional, nu mai există ca suveranitate, spune Lazarus.
”Ne aflăm la Washington, împreună cu această documentație extraordinară, Romanian Papers, le-am spus, probabil câteva mii de pagini, care vor fi depuse pe masa Congresului, mai precis pe masa Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților, pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat în România.
Vreau să vă spun că am aici absolut toate documentele, am nu numai documentele care au emanat de la ai noștri, practic discutăm de două hotărâri ale Curții Constituționale, una care se bate cu cealaltă, sunt absolut contradictorii, una validează alegerile și alta le anulează, și bineînțeles, cele cinci documente care au emanat de la serviciile secrete, respectiv două de la SRI, un document de la STS, un document de la SIE și un document de la Ministerul de Interne.
Toate aceste documente, ca să fie foarte clar, să nu creadă cineva că nu înțelege ce spun eu sau să aibă impresia că eu încerc să disimulez. Nu, toate aceste cinci documente nu au nici o valoare probatorie juridică, o valoare care să ateste fără putința de tăgadă faptul că aceste alegeri au fost anulate în baza unor informații verificate, corecte, probate și care ulterior au generat niște dosare penale care s-au terminat de investigat și în ziua de astăzi toată lumea este perfect lămurită că ar fi fost vreo încercare de lovitură de stat, ceea ce e o tâmpenie, sau că ar fi fost vreo încercare de interferență a rușilor, ceea ce e o altă mare tâmpenie. Bineînțeles că astea sunt niște chestii cronologice, că întâi l-au acuzat pe Georgescu de faptul că mai întâi a colaborat cu rușii și a vrut să câștige alegerile și după ce i le-au anulat, au spus că de fapt a vrut să dea lovitură de stat. Niște porcării mai mari de atât nici că putem să ne imaginăm.
Ce este important în toată această acțiune, în tot acest demers? Este important faptul că eu mă voi duce cu acest mare dosar, Romanian Papers, și îl voi depune pe masa acestei extraordinare comisii unde oamenii chiar mai muncesc și mai fac ceva concret. Pentru că pe la noi prin țară, din nefericire, nu există echipe, nu există grupuri operative, nu există oameni care sunt interesați să afle adevărul.
În momentul în care toți avocații au dat în judecată, în momentul în care procurorul de la Ploiești, dacă vă aduceți foarte bine aminte, a avut curajul necesar astfel încât să dea peste nas Curții Constituționale, în momentul în care Curtea Constituțională a avut curajul și nesimțirea să spună că ea nu face niciun fel de asemenea studii, că pe ea nu o interesează ce este în documentele respective. Ce vorbiți? Dar în momentul în care ați făcut respectivul document, acest document, această decizie, când ați făcut această decizie, decizia numărul 32, poți să faci această decizie fără să citești documentele, fără să însăilești ceva?. Are 23 de pasaje. Deci au avut din ce să scrie 23 de pasaje ca să anuleze alegerile, dacă vă puteți imagina.
Și toate aceste chestiuni care sunt scrise aici sunt niște porcări inimaginabile. Practic, la un moment dat încearcă să spună ceva că ar putea să interfereze cu rușii, mă rog, o aberație de genul ăsta, dar nu le iese așa că renunță. În concluzie, în această decizie 32, prin care s-au anulat alegerile, practic ele nu s-au anulat așa cum credeți voi, că ar fi interveni rușii. No, nici vorbă. Aici s-au anulat din alte pricini, că nu s-au respectat reglementările electorale, că n-a avut Georgescu scris pe nu știu ce materiale, CMF-ul, Codul de Mandatar Financiar, deci cu totul alte prostii.
Dar dacă omul nu cheltuise niciun ban, după aceea, că nu sunt clare aceste surse ale banilor. Care surse ale banilor? Întrebați-l pe Nicușor dacă îi sunt clare sursele banilor. Pentru că ăla a ajuns și președinte. A ajuns președinte printr-un șir întreg de ilegalități, a anulat alegerile, a banat candidații și după aceea a ajuns el președinte.
Nu e în ordine ce se întâmplă și ca atare aștept de la americani să ne spună americanii în momentul în care acest raport al Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților, din Senat, din Congresul American aștept să ne spună care vor fi aceste concluzii. Și atunci ar fi cel puțin ciudat dacă aceste concluzii ar fi favorabile nouă, ar fi favorabile până la urmă celor care suntem acasă și lui Călin Georgescu și totuși lucrurile să rămână așa.
Nu faceți decât să manipulați lumea să faceți presiune asupra rețelelor și să încercați să contrafaceți realitatea. Să încercați să prostiți lumea să îi debusolați să generați aceastele hamite ca oamenii să nu mai vină la vot și să vină numai 20-30% la vot ai voștri. Să voteze numai ai voștri. Asta ați vrea voi, nu? Păi băi, noi n-am murit încă, noi încă mai suntem aici, totuși. Încă mai există lumea civilizată. Încă mai există lumea liberă. C-a avut și America problemele ei, dar iată că Land of Freedom încă există. Și oamenii care se ocupă aici sunt interesați de orice abatere care se întâmplă pe planetă pentru că despre asta vorbim.
De-aia am venit aici, la această acțiune extraordinară care se numește Alianța Națiunilor Suverane. Peste 50 de țări au fost prezente la această acțiune și toate, la unison, au ajuns la concluzia că fără libertatea cuvântului, fără freedom of speech, nu există nimic.
În primul rând ai dreptul să ai un punct de vedere, să ai un cuvânt de spus. Apoi, alegerile libere. O țară care nu are alegeri libere, acea țară nu mai există ca țară, ca subiect de drept internațional, nu mai există ca suveranitate. E doar așa un no-man’s land, unde niște găști, niște clanuri, niște combinatori nu fac nimic altceva decât să-și aranjeze problemele lor, exact cum făcea ăla în Venezuela.
Lumea murea de foame și ăsta se lăfăia în aur. Hei, lucrurile astea trebuie să se mai și termine într-o bună zi!”.



