EXCLUSIV / Sinteza săptămânală a activităţii Camerei Deputaţilor, inclusiv în comisiile permanente, în săptămâna 15 – 19 octombrie 2018

ecopolitic.ro vă prezintă sinteza săptămânală a activităţii Camerei Deputaţilor, inclusiv în comisiile permanente, în săptămâna 15 – 19 octombrie 2018, sinteză pusă la dispoziție de către Direcţia comunicare şi relaţii publice a Camerei Deputaților.

Ținând cont de faptul că Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României, agenția de știri Ecopolitic Media prin platforma online – ecopolitic.ro vă prezintă la sfârșitul fiecărei săptămâni, cu sprijinul Direcţiei comunicare şi relaţii publice a CD, o sinteză a activității Camerei Deputaților.

I.SINTEZA LEGISLATIVĂ

  1. Şedinţele în plen ale Camerei Deputaţilor (săptămâna 15 – 19 octombrie 2018)

Ședința Camerei Deputaților de luni, 15 octombrie

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut, luni, 15 octombrie, moţiunea simplă iniţiată de 65 deputaţi ai PNL, intitulată “PSD îngroapă cultura chiar în anul celebrării Centenarului”. Punctul de vedere al Executivului a fost susţinut de domnul George Vladimir Ivașcu, ministrul Culturii și Identității Naționale.

Camera DeputatilorLa dezbateri au luat cuvântul deputaţii: Eugen Nicolicea (Grupul parlamentar al PSD), Gigel Sorinel Știrbu și Bogdan Gheorghiu (Grupul parlamentar al PNL), Iulian Bulai (Grupul parlamentar  al USR)  și Emil Marius Pașcan (Grupul parlamentar al PMP). Votul final asupra moţiunii simple se va exprima în şedinţa plenară de miercuri, 17 octombrie.

Președintele de ședință a anunțat că domnul deputat Matei Adrian Dobrovie a părăsit Grupul parlamentar al USR, devenind deputat neafiliat.

Ședința Camerei Deputaților de miercuri, 17 octombrie

Plenul Camerei Deputaților a adoptat prin vot final, miercuri, 17 octombrie, următoarele proiecte de lege:

  1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene şi pentru completarea unor acte normative (PL-x 321/2018) – lege ordinară – 266 voturi pentru, 1 abținere;
  2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2017 pentru completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule (PL-x 449/2017) – lege ordinară – 271 voturi pentru;
  3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule (PL-x 311/2017) – 271 voturi pentru;
  4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării (PL-x 303/2018) – lege ordinară – 243 voturi pentru, 25 împotrivă, 3 abțineri;
  5. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare (Pl-x 852/2015) – lege ordinară  – 255 voturi pentru, 18 abțineri; propunerea legislativă a avut raport de respingere din partea Comisiei juridice și a Comisiei pentru administrație publică;
  6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc (PL-x 828/2015) – lege organică – 175 voturi pentru, 61 împotrivă, 34 abțineri;
  7. Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, reexaminată la cererea Preşedintelui României
    (Pl-x 169/2018/03.09.2018) – lege organică – 175 voturi pentru, 14 împotrivă, 82 abțineri.

Moțiunea simplă intitulată “PSD îngroapă cultura chiar în anul celebrării Centenarului” a fost respinsă de Camera Deputaților cu 88 voturi pentru, 147 împotrivă și 17 abțineri. Moțiunea a fost inițiată de 65 deputați ai PNL și a fost dezbătută în ședința plenară de luni, 15 octombrie.

Grupul parlamentar al PNL va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a anunțat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, deputatul liberal Tinel Gheorghe.

  1. B. Situația inițiativelor legislative aflate în procedură legislativă la Camera Deputaților, Sesiunile  februarie – iunie şi septembrie – decembrie 2018*

(Situaţia cuprinde datele la 19 octombrie 2018)

Totalul iniţiativelor legislative 1318
din care:  
– existente la începutul anului 2018 762
– înregistrate în cursul sesiunii februarie-iunie 2018 407
– înregistrate în cursul sesiunii septembrie-decembrie 2018 149
1) Dezbătute

din care: Camera Deputaţilor, Cameră decizională                                 250

336
votate

d

334
             din care: – înaintate la Senat 61
                            – în procedura de promulgare 38
                            – promulgate** 183
                            – respinse definitiv 52
                            – în mediere 1
                            – în divergenţă 1
2) Se află în proces legislativ 1008
a) pe ordinea de zi 409
b) la comisii 578
c) cu rapoarte depuse urmând a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comune 18
d) propuneri legislative trimise pentru avize la Consiliul Legislativ şi/sau  pentru puncte de vedere Guvern 3
3) Desesizări 1
4) Înregistrate la Camera Deputaţilor 62
          – în faza de prezentare la Biroul Permanent 62
          – prezentate la Biroul Permanent – urmează a fi trimise la comisii sau la avizare 0

 

Cele 334 iniţiative legislative votate în actuala sesiune privesc:

                    134 proiecte de legi iniţiate de Guvern:

din care:

70  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului

12  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor Guvernului

52  proiecte de legi

200 propuneri legislative

 

* Situaţia include şi iniţiativele legislative adopate în sesiunea extraordinară din 5 ianuarie 2017.

** În anul 2018 au fost promulgate 242 de legi.

 

  1. C. Situația inițiativelor legislative aflate în procedură legislativă la Camera Deputaților – Sesiunea  septembrie – decembrie 2018

 (Situaţia cuprinde datele la 19 octombrie 2018)

Totalul iniţiativelor legislative     1055  
din care:  
– existente la începutul sesiunii septembrie-decembrie 2018 906
– înregistrate în cursul sesiunii septembrie-decembrie 2018 149
1) Dezbătute

din care: Camera Deputaţilor, Cameră decizională                                 35

      63
votate

d

     61  129    
             din care: – înaintate la Senat 26
                            – în procedura de promulgare 13
                            – promulgate*   7
                            – respinse definitiv 15
                            – în mediere           1
                            – în divergenţă           1
2) Se află în proces legislativ 1008
a) pe ordinea de zi 409
b) la comisii 578
c) cu rapoarte depuse urmând a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comune 18
d) propuneri legislative trimise pentru avize la Consiliul Legislativ şi/sau  pentru puncte de vedere Guvern 3
3) Desesizări 1
4) Înregistrate la Camera Deputaţilor 62
          – în faza de prezentare la Biroul Permanent 62
          – prezentate la Biroul Permanent – urmează a fi trimise la comisii sau la avizare 0

 

▪ Cele  61 iniţiative legislative votate privesc:

24 proiecte de legi iniţiate de Guvern:

din care:

                                                           13  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului

1  proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţelor Guvernului

10  proiecte de legi

                                     37 propuneri legislativei legislative         

* În anul 2018 au fost promulgate 242 de legi, 7 din inţiativele legislative dezbătute şi adoptate în sesiunea actuală, iar 235 din inţiativele legislative dezbătute şi adoptate în sesiunile anterioare.

  1. Situația inițiativelor legislative aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților

Şedinţele din zilele de luni, 15 şi miercuri, 17 octombrie 2018

Pe ordinea de zi la începutul perioadei 405
        din care: – în dezbatere 405
   
Dezbătute

din care: Camera Deputaţilor, Cameră decizională          6                           

8
   – votate 8
                           – la Senat 2
                           – la promulgare 5
                           – respinse definitive 1
   
Retrimise la comisii 3

 

▪ Cele   8 de  iniţiative legislative votate privesc:

                                   6 proiecte de legi iniţiate de Guvern:

din care:

5  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor  de Urgenţă ale Guvernului

1  proiect de lege

                                   2 propuneri legislative

  1. Situaţia proiectelor de legi adoptate de Camera Deputaţilor 15 – 19 octombrie 2018
  I. Proiecte de lege adoptate de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională: 
1.        PL-x 449/2017 – Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2017 pentru completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
2.        PL-x 311/2017 – Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
3.        PL-x 303/2018 – Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
4.        PL-x 321/2018 – Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene şi pentru completarea unor acte normative
5.        PL-x 828/2015 – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a  Guvernului nr.  42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc
   

II. Proiecte de lege care se transmit spre dezbatere Senatului:

1. PL-x 371/2018 – Proiect de Lege pentru ratificarea Protocolului privind transportul durabil, semnat la Mikulov la 26 septembrie 2014, la Convenţia cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

2. Pl-x 169/2018 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011

Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României

  III. Proiecte pentru care procedura a încetat:
1. Pl-x 852/2015 – Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare

 

  1. Bilanţul activităţii comisiilor parlamentare din Camera Deputaţilor ( la data de  19 octombrie 2018 )

  1. În perioada 15 – 19 octombrie 2018

comisia cultura si mass mediaComisiile permanente ale Camerei Deputaţilor au întocmit şi depus 11 rapoarte.

Comisiile permanente au depus 47 avize.

Cele 11 rapoarte depuse sunt:

¨      rapoarte de adoptare

¨      rapoarte de respingere

  8

 3  

 

Rapoartele elaborate se referă la:

¨      ordonanţe de urgenţă ale Guvernului:

¨      ordonanţe ale Guvernului:

¨      proiecte de legi şi propuneri legislative:

¨      alte documente, la solicitarea BP şi BPR:

4

0   

7

0  

 

Situaţia pe comisii a rapoartelor depuse este redată  în  Anexă.

La comisii se află în prezent 553 proiecte de legi şi propuneri legislative, din  care 58 pentru raport suplimentar.

  1. De la începutul actualei legislaturi

Comisiile parlamentare au întocmit  1410 de rapoarte, din care:

Rapoarte În anul

 2017

 

În anul

2018

 

¨        rapoarte ale comisiilor Camerei Deputaţilor 648 529
¨        rapoarte suplimentare 115 44
¨        rapoarte pentru şedinţe comune cu Senatul 55 19                 
TOTAL    818 592

 

PROIECTE DE LEGI ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE dezbătute în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor pentru care au fost depuse rapoarte în perioada 15 – 19 octombrie 2018

  1. Comisia pentru buget, finanţe, bănci
Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

PLx.828/2015

Proiect de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc Guvern adoptat de Senat 09.10.2018 Raport de adoptare cu amendamente

(522/R din 17.10.2018)

 

  1. Comisia pentru industrii şi servicii
Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

 

PLx.476/2018

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.54/2018 privind prorogarea termenului reglementat la alin.(4) al art.II din Ordonanţa Guvernului nr.22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil Guvern adoptat de Senat 16.10.2018 Raport de adoptare

(525/R din 17.10.2018)

 

III. Comisia pentru transporturi şi infrastructură

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

PLx.455/2018

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.35/2018 privind desfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti din subordinea Ministerului Transporturilor – raport comun cu comisia pentru administrație Guvern adoptat de Senat 09.10.2018 Raport de adoptare

(528/R din 17.10.2018)

 

  1. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

Plx.481/2018

Propunere legislativă privind completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale – raport comun cu comisia juridică 1 parlam. 09.10.2018 Raport de respingere

(527/R din 17.10.2018)

2  

PLx.455/2018

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.35/2018 privind desfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti din subordinea Ministerului Transporturilor – raport comun cu comisia pentru transporturi Guvern adoptat de Senat 25.09.2018 Raport de adoptare

(528/R din 17.10.2018)

 

  1. Comisia pentru muncă şi protecţie socială
Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

Plx.323/2018

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice 3 parlam. respinsă de Senat 15.10.2018 Raport de adoptare cu amendamente

(529/R din 17.10.2018)

 

  1. Comisia pentru sănătate şi familie
Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

Plx.470/2016

Propunere legislativă privind măsurile de prevenire şi control a tuberculozei 107 parlam. respinsă de Senat 16.10.2018 Raport de adoptare cu amendamente

(519/R din 16.10.2018)

 

VII. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

Plx.169/2018

Reexaminare – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 7 parlam. 16.10.2018 Raport de adoptare cu amendamente

(520/R din 16.10.2018)

2  

PLx.491/2018

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2018 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2001 Guvern 16.10.2018 Raport de adoptare cu amendamente

(526/R din 17.10.2018)

 

VIII. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1  

PLx.528/2017/2018

Reexaminare – Propunere legislativă de modificare a Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare 5 parlam. respinsă de Senat 15.10.2018 Raport de respingere

(523/R din 17.10.2018)

2  

Plx.486/2018

Propunere legislativă pentru completarea Legii societăţilor nr.31/1990 3 parlam. respinsă de Senat 15.10.2018 Raport de respingere

(524/R din 17.10.2018)

3  

Plx.481/2018

Propunere legislativă privind completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale – raport comun cu comisia pentru administrație 1 parlam. 15.10.2018 Raport de respingere

(527/R din 17.10.2018)

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare