Grațiela Gavrilescu, împreună cu alți 4 parlamentari – au anunțat înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale

Deputatul Grațiela Gavrilescu, împreună cu alți 4 colegi parlamentari – deputații Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu și Ana Loredana Predescu, respectiv senatorul Laurențiu Mihai – au anunțat înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale, s-a precizat într-un comunicat de presă al PPU-SL.

Conform aceleiași surse, cei 5 vor activa ca parlamentari independenți, afiliați Grupurilor parlamentare ale PSD.

În acest context, Grațiela Gavrilescu a declarat:
„Având în vedere valorile social-liberale pe care le-am promovat transparent în întreaga mea activitate politică și parlamentară, am decis, împreună cu acei colegi parlamentari care îmi împărtășesc afinitatea pentru social-liberalism, să formăm Gruparea parlamentară umanistă, social-liberală.

Doctrina umanismului pragmatic, care m-a determinat la începutul carierei mele politice să mă înscriu în Partidul Umanist, este de esență social-liberală, fiind complementară cu social-democrația.

Umanismul pragmatic acționează prioritar în două direcții fundamentale:

i. dezvoltarea semnificativă a clasei de mijloc, către o pondere de 70-80% din întreaga societate, la nivelul atins de state precum Germania, Franța sau Elveția – prin aplicarea concretă, la nivel legislativ, a principiului umanist fundamental „FII PROPRIUL TĂU STĂPÂN!”;
ii. combaterea eficientă a tuturor formelor de abuz cu care se confruntă cetățenii României – acționând sistematic pentru îndeplinirea obiectivului „STOP ABUZURILOR!”, asumat public în toate demersurile umaniste.

Noi, umaniștii,  considerăm că OMUL, cu atributele sale esențiale – DEMNITATEA, ONOAREA, CURAJUL – reprezintă valoarea centrală esențială într-o societate echilibrată și prosperă.”

În plan parlamentar, Gruparea umanistă social-liberală va susține proiectele depuse de umaniști în legislatura anterioară – ex. Fondul de Solidaritate dedicat tinerilor familiști care vor să achiziționeze o locuință; susținerea fermierilor și procesatorilor români; stimularea angajării experților pensionari de către firmele private  – și va iniția, în noua sesiune parlamentară, un pachet legislativ dedicat dezvoltării clasei de mijloc, legi care sperăm să se bucure de o largă susținere în Parlament.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare