Grecia şi Turcia anunţă redeschiderea sezonului turistic; peste 500 de plaje – redeschise

Grecia şi Turcia au anunţat redeschiderea graduală a sezonului turistic, peste 500 de plaje din Grecia fiind deja redeschise în acest weekend.

Totuşi, autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele.

Astfel, pe plajele din Grecia, pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.

  • Grecia a înregistrat puţin peste 2.800 de cazuri de COVID-19, dintre care 160 mortale, numărul total de locuitori fiind de 11 milioane.

Şi Turcia se pregăteşte să deschidă hotelurile pentru turiştii nerăbdători la începutul lunii iunie, după măsurile de restricşie luate din cauza pandemiei de coronavirus.

  • Turiștii care ajung în Turcia nu vor mai beneficia de mesele tip bufet, preparatele urmând să fie servite direct de către personal, cele mai multe pe farfurii de unică folosință.

Camerele nu vor fi folosite timp de 24 de ore după eliberare, iar în lifturi va avea voie să intre câte o persoană, cu excepția familiilor. Măsuri de distanțare socială vor exista și la piscine și pe plajele din Turcia.

În Turcia, aproximativ 145 de mii de oameni au fost infectați și alți peste 4.000 uciși de noul coronavirus.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare