Ialomiţa – Percheziţii la cămătari. 17 persoane urmează să fie duse la audieri

Poliţiştii din Ialomiţa fac joi 7 percheziţii în oraşul Urziceni şi în comuna Manasia, la persoane bănuite de camătă şi şantaj. La finalul acţiunii, 17 persoane vor fi duse la audieri, transmite News.ro. 

 

Conform IPJ Ialomiţa, joi dimineaţă, poliţiştii  desfăşoară 7 percheziţii domiciliare, în municipiul Urziceni şi în comuna Manasia, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de camătă şi şantaj.

Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi oferit persoanelor din municipiul Urziceni şi din localităţile învecinate sume de bani pentru care percepeau dobânzi foarte mari.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 30.000 de lei.
La finalul percheziţiilor, vor fi puse în executare 17 mandate de aducere.
La acţiune participă luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ialomiţa şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare