Locuri de muncă pentru zeci de mii de tineri scoase la ofertă la târgul din Capitală

Un număr de 31.676 de locuri de muncă au fost oferite vineri la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment organizat la nivel naţional de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Numărul locurilor de muncă a fost mai mare cu peste 6.000 decât cel comunicat preliminar de către angajatori.

Prezent la Slatina, Florin Cotoşman, preşedintele ANOFM, a subliniat importanţa integrării pe piaţa muncii a tinerilor şi a măsurilor oferite de ANOFM pentru dezvoltarea mediului economic.

„Trebuie să avem în vedere că piaţa muncii reprezintă, în principal, relaţia dintre angajaţi şi angajatori şi îi încurajez pe participaţi să acţioneze în acest sens. Participarea la acest eveniment este o oportunitate de a se conecta direct cu profesionişti din diverse domenii şi de a înţelege mai bine cerinţele pieţei muncii actuale. Totodată, dezvoltarea competenţelor nu se opreşte odată cu absolvirea, ci este un proces pe tot parcursul vieţii, competenţele fiecăruia fiind cheia succesului personal şi profesional, dar şi a dezvoltării societăţii noastre, acesta fiind unul dintre obiectivele principale ale ANOFM”, a declarat Florin Cotoşman, într-un comunicat al ANOFM, transmis AGERPRES.

La nivel naţional, 1.797 agenţi economici au răspuns invitaţiei Serviciului Public de Ocupare, aceştia oferind locuri de muncă atât pentru absolvenţi de studii medii, cât şi superioare.

Potrivit sursei citate, 20.438 persoane au participat la această acţiune, fiind selectate în vederea încadrării 3.500 persoane.

Principalele meserii în care au fost încadraţi absolvenţii fără studii superioare sunt: şofer, vânzător, manipulant mărfuri, lucrător comercial, agent securitate, confecţioner îmbrăcăminte, casier. În ceea ce priveşte absolvenţii cu studii superioare, la acest eveniment au fost angajaţi ingineri (în diferite ramuri de activitate), consilieri juridici, dezvoltatori de sisteme în domeniul TIC, directori vânzări etc.

De asemenea, la bursa locurilor de muncă au participat şi 69 persoane refugiate din Ucraina, 18 fiind selectate în vederea încadrării. Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă oferite sunt: Braşov, Iaşi, Timiş, Bihor, Olt şi bineînţeles municipiul Bucureşti.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare