Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

MAE: Un român, rănit în accidentul din Bugaria

În contextul accidentului rutier produs la data de 10 noiembrie a.c. în Republica Bulgaria, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Sofia a fost notificată de către reprezentanții serviciului de asistență medicală de urgență bulgar cu privire la existența unui cetățean român rănit în urma acestui incident.
Potrivit informațiilor preliminare obținute de către reprezentanții misiunii diplomatice, cetățeanul român a fost preluat și transportat la o unitate medicală pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a beneficia de asistența medicală necesară.
MAE precizează că reprezentanții misiunii diplomatice sunt în legătură cu familia cetățeanului român și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor.
Reprezentanții Ambasadei României la Sofia monitorizează situația și continuă dialogul cu autoritățile locale competente.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgenţă a misiunii diplomatice: +359 879 440 758.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare