MAI: Dezbatere publică pe marginea proiectului de lege ce prevede domiciliul declarat în buletin

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a organizat, marţi, o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege ce prevede, printre altele, ca personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor să verifice dacă cel care solicită eliberarea unui document de identitate locuieşte în mod statornic în imobilul unde solicită stabilirea domiciliului, potrivit Agerpres.

Directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu, a precizat că va fi revizuit un articol din proiect care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate în anumite situaţii, după ce mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile care au participat la dezbatere au semnalat nereguli în legătură cu acest text.

„Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă e persoanelor. Având în vedere ultimele elemente relevate, trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat – în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat Cătălin Giulescu.

El a explicat că procedura ca presupune o notificare a cetăţeanului, o solicitare de a lua legătura cu autoritatea publică, o notificare cu privire la procedura la care urmează să fie iniţiată.

„Această procedură este vizată să dureze cel puţin 60 de zile, astfel încât cetăţeanul care este plecat pentru o perioadă scurtă în străinătate să aibă timp să ia la cunoştinţă faptul că este posibil să fie iniţiată o procedură de anulare a domiciliului în ceea ce-l priveşte”, a mai precizat Giulescu, care a adăugat că nimeni nu îşi propune o evaluare a tuturor menţiunilor de adrese din România.

Participanţii la dezbatere au reclamat că explicaţiile directorului DEPABD sunt în contradicţie chiar cu propunerile din proiectul de act normativ, respectiv cu art. 35.1 din proiect.

Acesta prevede că „în situaţia în care menţiunea privind stabilirea domiciliului îşi încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate şi efectuează menţiunea corespunzătoare în RNEP cu privire la încetarea termenului de valabilitate a actului de identitate, iar în situaţia în care menţiunea privind stabilirea reşedinţei îşi încetează valabilitatea, se efectuează doar menţiunea corespunzătoare în RNEP”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare