Marius Budăi, despre protestele de la sediile PSD și PNL: Sunt îndreptăţiţi, din punctul meu de vedere

Ministrul Muncii, Constantin Marius Budăi a declarat, miercuri, după ce s-a întâlnit la sediul partidului cu reprezentanţii INS, care au protestat în faţa sediilor PSD şi PNL, că aceştia sunt îndreptăţiţi, ”pentru că timp de doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic bun”. Ministrul s-a referit şi la greva de avertisment a profesorilor arătând că ”au dreptate să fie nemulţumiţi, venim totuşi după doi ani de îngheţări în sistemul public de salarizare”.

”Am avut o discuţie, spun eu, constructivă şi am apreciat în primul rând dispoziţia la dialog a reprezentanţilor salariaţilor din Institutul Naţional de Statistică. Discuţia s-a axat pe ceea ce noi am început deja să lucrăm de la 1 ianuarie: se va organiza la nivel de Guvern un comitet interministerial care va avea ca obiectiv principal analiza asupra a ceea ce mai este de implementat din legea salarizării”, a spus Budăi, după discuţiile cu reprezentanţii INS.

Ministrul Muncii a arătat că, personal, se bucură că oamenii au venit la PSD.

”Înseamnă că aici găsesc un sprijin şi au o speranţă că vom avea o perspectivă. Am agreat de la Consiliul Naţional Tripartit cu partenerii sociali această analiză pe care o vom face împreună cu partenerii sociali şi soluţiile le vom construi împreună şi le vom comunica transparent tuturor lucrătorilor. Au nevoie de acea perspectivă asupra a ceea ce se va întâmpla cu veniturile dumnealor, ţinând cont şi de criza socială, criza economică, criza preţurilor din energie. Suntem extrem de deschişi la dialog”, a mai precizat ministrul Muncii

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare