Ministerul Educației și Ministerul Fondurilor Europene au demarat două proiecte majore de digitalizare în domeniul educației

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), alături de Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației Naționale, au demarat marți două proiecte majore de digitalizare în domeniul educației: „Sistemul informatic de management al școlarității (SIMS – Catalogul Electronic)” și Platforma digitală cu resurse educaționale deschise (EDULIB – Biblioteca Virtuală)”, prin semnarea contractelor de finanțare a acestora, în valoare de 48,47 mil euro (100% fonduri europene) și,respectiv, de 49,46 milioane euro (din care fonduri europene 40,75 mil euro).

Prin proiectele finanțate din Programul Operațional Competitivitate (POC), vor fi integrate în sistemul educațional două platforme informatice care vor crește atât calitatea actului cât și eficiența sistemului educațional. Educația digitalizată și digitalizarea educată sunt coordonatele unei economii dezvoltate și dinamice, iar România face eforturi în acest sens, inclusiv prin proiectele semnate astăzi!”, afirmă Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Primul proiect, „Catalogul Electronic, cu o durată de implementare de 3 ani, va dezvolta o platformă online care va fi utilizată, pe paliere distincte, atât de managementul școlilor, de profesori, de elevi dar și de părinți, creând totodată o responsabilizare a tuturor părților implicate prin accesul la informațiile privind evaluarea și absenteismul elevilor.

Cel de-al doilea proiect, Biblioteca Virtuală”,cu o durată de implementare de 2 ani, va reprezenta o platformă digitală cu resurse educaționale deschise, cu preponderență pentru nivelul gimnazial, facilitându-se liberul acces la manuale electronice, alături de alte resurse educaționale electronice precum jocuri sau materiale auxiliare. Pentru o utilizare eficientă a acestui instrument la clasă, proiectul presupune, de asemenea, dotarea unui număr de 5400 de școli gimnaziale cu câte un kit multimedia, potrivit unui comunicat al ministerului Comunicațiilor. 

​Astfel, aceste proiecte, alături de proiectul „Platforma națională integrată – Wireless Campus”, care se află deja în implementare, constituie acțiuni concrete în sprijinul învățământului aflat în tranziție spre o eră digitală, în care progresele tehnologice ale diferitelordomenii și metode de studiu impun un grad ridicat de digitalizare a sistemului de învățământ, potrivit ministrului Comunicațiilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare