Ministerul Muncii: Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat în continuare cu partenerii sociali înainte de a fi pus în transparenţă decizională

După informaţiile apărute în spaţiul public privind elaborarea noii legi a salarizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale vine cu o serie de precizări.

– până în prezent au fost realizate consultări în cadrul dialogului social cu federaţiile sindicale reprezentative ale tuturor familiilor ocupaţionale;

– unii dintre partenerii sociali au înaintat propuneri de coeficienţi şi grile de salarizare;

– propunerile se află în analiză, aceasta realizându-se după o metodologie elaborată de consultantul guvernamental pentru acest proiect de lege, respectiv Banca Mondială;

– legea salarizării este un jalon foarte important în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Jalonul 420 – care trebuie să fie îndeplinit de către România. Din acest motiv, MMSS este în contact permanent şi cu reprezentanţii Comisiei Europene;

– întregul demers de realizare a noii legi a salarizării a fost şi rămâne unul transparent, deschis, având ca principale obiective eliminarea inechităţior din sistem şi stimularea performanţei.

MMSS mai spune că va analiza şi discuta în continuare cu partenerii sociali proiectul de act normativ privind noua lege înainte de a fi pus în transparenţă decizională.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare