Ministrul Energiei: Furnizorii au finalizat recalcularea facturilor şi nu mai sunt aşteptate erori

Furnizorii au finalizat recalcularea facturilor şi nu mai sunt aşteptate erori, a afirmat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, în conferinţa „Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori – ieşirea din criza facturilor”, potrivit Agerpres.

„Am avut marţi o întâlnire online cu toţi furnizorii, am transmis ideea că trebuie recâştigată încrederea consumatorilor. Trebuie împreună să reclădim această încredere. Trebuie să recunoaştem, şi furnizorii trebuie să recunoască, că au fost facturi eronate, că nu s-a aplicat legea compensării şi plafonării, ANPC şi ANRE au intervenit, a fost nevoie şi de o modificare legislativă astfel încât furnizorii să refacă absolut toate facturile care nu au reflectat prevederile legale”, a spus Popescu în conferinţa organizată de Antena 3.

El a arătat că recalcularea facturilor a fost finalizată.

„A reieşit din discuţii că în general cam toate facturile au fost refăcute, eu aştept ca furnizorii şi asociaţiile să iasă public să spună că au finalizat această operaţiune asta şi mă aştept să nu mai existe facturi făcute eronate. Nu suntem absurzi, e firesc să se mai întâmple erori, dar una e să fie accidente, alta să se întâmple aşa cum s-a întâmplat şi colegii de la ANPC vă pot spune mai multe”, a adăugat ministrul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare