Nereguli la Direcția Silvică Mureș: prejudiciu de peste 2 milioane de lei și peste 6.000 de metri cubi de lemn tăiați ilegal

Peste 6.000 de metri cubi de lemn tăiați ilegal au fost descoperiți în urma controalelor efectuate în cadrul Direcției Silvice Mureș. Valoarea prejudiciului este de peste 2 milioane de lei.

Începând cu luna august, Corpul de Control al Ministrului, cu sprijinul inspectorilor gărzilor forestiere, a efectuat verificări amănunțite la Direcția Silvică Mureș, ca urmare a sesizărilor primite privind nereguli în activitatea acestei direcții silvice. Controalele au vizat activitatea întregii Direcții Silvice Mureș, precum și a celor 10 Ocoale Silvice din subordinea acesteia.

Concluziile raportului de control scot la iveală mai multe ilegalități de la unele ocoale silvice verificate în județul Mureș. Astfel, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 301.000 lei, și au fost constatate 28 de infracțiuni.

De asemenea, au fost descoperite 4.706 cioate nejustificate, cu o valoare a materialului lemnos tăiat ilegal de 1,5 milioane de lei. Valoarea celor peste 2.800 de mc confiscați, este de 600.000 de lei.

Costel Alexe„Având în vedere deficiențele majore constatate de echipa de control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor privind activitatea Direcției Silvice Mureș și a ocoalelor silvice din subordine, considerăm că managementul la nivelul Direcției Silvice Mureș și al ocoalelor silvice Gurghiu, Fâncel, Sovata este unul defectuos. Încă de la preluarea mandatului de ministru mi-am propus o schimbare de mentalitate și atitudine în cadrul instituțiilor din subordinea ministerului, iar cine nu acționează în interes public sau încalcă legea să răspundă de îndată pentru faptele sale”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe.

Raportul de control va fi trimis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării de cercetări specifice care să stabilească dacă aspectele prezentate constituie infracțiuni silvice, precum și alte tipuri de infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals sau fals informatic.

De asemenea, ministrul Costel Alexe va dispune Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA să analizeze aspectele prezentate în raport şi să ia măsurile legale care se impun față de persoanele responsabile pentru deficiențele constatate.

În plus, Garda Forestieră Brașov va continua acțiunile de control în fondul forestier național administrat de Direcția Silvică Mureș. Totodată, în perioada imediat următoare, Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră din cadrul MMAP va proceda la retragerea certificatelor de atestare ale celor 10 agenți economici care au participat la tăierile ilegale de lemn, în pădurile administrate de Direcția Silvică Mureș

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare