Opt candidaţi la prezidenţiale s-ar putea alege cu dosar penal – BEC suspectează că semnăturile sunt false şi cere implicrea organelor de urmărire penală

Biroul Electoral Central a anunţat, într-un comunicat, că a sesizat organele de urmărire penală în privinţa semnăturilor depuse de opt candidaţi la Preşedinţie.

Astfel, sunt suspectaţi de semnături false următorii candidaţi

  • Viorel Cataramă,
  • Miron Cozma,
  • Maria Minea,
  • Cătălin Sorin Ivan,
  • Sebastian Constantin Popescu,
  • Alexandru Cumpănașu,
  • Ninel Peia și
  • Bobby George Marius Păunescu.

biroul electoral central”S-a constatat că un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură a influența îndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de susținători de 200.000”, a precizat BEC.

În sesizare, BEC invocă art. 267 din Codul Penal: ”Funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Până în prezent, opt candidați au primit undă verde de la BEC pentru a intra în cursa pentru prezidențiale: Klaus Iohannis (susținut de PNL), Viorica Dăncilă (PSD), Dan Barna (USR-PLUS), Theodor Paleologu (PMP), Kelemen Hunor (UDMR), Mircea Diaconu (independent, susținut de alianța „UN OM” dintre Pro România și ALDE), Ramona-Ioana Bruynseels (PPU social-liberal), Bogdan Stanoevici (independent). 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare