Președintele Iohannis a spus când va decide dacă o revocă sau nu pe Kovesi

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că decizia în cazul cererii ministrului Justiției de revocare a șefei DNA o va lua după Paști.

Solicitarea ministrului Justiţiei privind revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, mai aşteaptă. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, că o decizie în această privinţă va fi analizată şi luată „mai degrabă” după Sărbătorile de Paşti, aceasta urmând a se inspira din toate documentele care îi vor fi puse la dispoziţie de ambele părţii.

DNA”Cu certitudine, la momentul potrivit voi lua o decizie, dar pot acuma să vă spun că această decizie nu va fi luată înainte de sărbători, ci mai degrabă după Paşti. Cum va suna această decizie voi explicita într-o declaraţie publică, pe care o voi face la momentul respectiv. Dar, cu siguranţă, în luarea deciziei mă voi inspira din toate documentele care îmi sunt puse la dispozţie şi de o parte, şi de cealaltă parte”, a afirmat Klaus Iohannis.

  • Întrebat despre legile justiţiei, care au fost adoptate în această sătămână de Camera Deputaţilor, şi intră în dezbaterea Senatului, printre modificări fiind şi aceea că preşedintele este exclus din procedura de numire a conducerii ÎCCJ, Iohannis a arătat că are aşteptări în privinţa îmbunătăţirii acestora.

„Am aşteptări să îmbunătăţim legile până când sunt bune şi satisfac nevoile societăţii româneşti. N-o să intru în detalii astăzi, dar intenţionez, în momentul în care aceste legi ajung la mine, fiindcă niciuna nu a ajuns până acuma, instituţional, la mine, să fac o primă analiză, să fac o declaraţie publică de intenţie. Şi atunci o să vă spun un pic mai concret ce părere am despre, despre anumite articole şi ce voi face eu, în definitiv, cu aceste legi; fiindcă, în prima etapă, am mai multe opţiuni care pot fi luate în vizor”, a spus şeful statului.

  • În privinţa scrisorii trimisă de premierul Viorica Dăncilă preşedintelui Comisiei Europene, în care se solicită lămuriri cu privire la un document din 2012, pe cauze penale, Iohannis a arătat că este o scrisoare prin care se cer clarificări şi în care nu se fac acuzaţii.

„Nu se face nicio acuzaţie acolo şi, din acest punct de vedere, scrisoarea nu este greşită. Şi da, am discutat în speţă preşedintele Juncker m-a abordat şi i-am spus că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice şi opiniei politice din România. L-am rugat să dea în lucru la o echipă care se apleacă cu toată seriozitatea şi în toată profunzimea asupra chestiunii şi să ne lămurească personal. Nu cred că este vorba de o imixtiune în actul de justiţie, dar nu vreau să dau eu răspunsul în locul Comisiei. I-am rugat,de asemenea, să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu nişte răspunsuri pertinente pentru întregul demers, fiindcă, până la urmă, de aici rezultă o creştere a credibilităţii mecanismului MCV la noi, acasă, sau o scădere a încrederii în acest mecanism. Eu cred că lucrurile se vor lămuri şi repede şi bine”, a spus preşedintele.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare