PSD acuză că măsurile de susținere economică date de Guvern nu îi vizează pe toți românii

PSD transmite că măsurile economice dispuse de Guvernul Orban prin OUG 30/2020 nu sunt aplicabile unor categorii largi de firme afectate, mai exact, firmele cu mai puțin de 3 angajați, PFA-urile sau marii contributori care au anunțat că își trimit angajații în șomaj tehnic, înainte de apariția OUG.

Astfel, social-democrații spun că pentru a salva mii de locuri de muncă este imperios necesar ca atât angajatorii, cât și angajații să primească un ajutor real din partea statului român!

În acest sens, #PSD va depune o serie de amendamente la OUG 30/2020.

Propunerile PSD vor viza:

– decontarea, de către stat, a 75% din salariul brut, în cazul TUTUROR angajaților societăților comerciale/PFA-urilor care și-au încetat activitatea, din cauza pandemiei de coronavirus;

– decontarea a 75% din salariul brut în cazul angajaților ale căror contracte de muncă au fost suspendate, ca urmare a restrângerii activității angajatorilor, fie ei SC sau PFA, din cauza pandemiei de coronavirus;

– eliminarea condiției de obținere a certificatului de situație de urgență.

„Orice altă condiție sau restricție va conduce la birocrație excesivă și, în final, la NEACORDAREA de ajutoare angajaților și angajatorilor”, mai spus social-democrații.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare