PSD: Klaus Iohannis trebuie să #promulge rapid dublarea alocațiilor pentru copii

Social-democrații cer, printr-o postare pe Facebook, că președintele Klaus Iohannis trebuie să promulge rapid dublarea alocațiilor pentru copii dacă vrea ca românii să nu-l considere principalul autor al planului PNL de amânare repetată a aplicării legii.

„Klaus Iohannis trebuie să #promulge rapid dublarea alocațiilor pentru copii dacă vrea ca românii să nu-l considere principalul autor al planului PNL de amânare repetată a aplicării legii.

Liberalii arată deja public că vor să tergiverseze la maxim o măsură bună pentru milioane de copii. Orban se gândește să atace legea la Curtea Constituțională, iar ministrul Muncii spune că va face calcule peste vreo lună”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

PSD a adăugat că, acum, președintele nu-i mai poate păcăli pe români, ca în ianuarie când a semnat rapid legea, apoi a împins Guvernul să o amâne nouă luni. 

„Nu sunt doar cinici, se dovedesc și total decuplați de la realitate. În Germania, guvernul de dreapta tocmai dă o #alocație suplimentară de 300 de euro pentru fiecare copil, ca parte a planului anti-criză. În România, premierul de dreapta vorbește despre alocațiile copiilor ca despre niște “pomeni”.

Acum, președintele nu-i mai poate păcăli pe români, ca în ianuarie când a semnat rapid legea, apoi a împins Guvernul să o amâne nouă luni. Al doilea sabotaj asupra dublării alocațiilor va arăta de ce un președinte care-i minte pe copiii României nu poate fi un bun părinte al națiunii!”, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare