Rudy Giuliani, în faţa justiţiei din Arizona

Fostul consilier al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a compărut marţi pentru prima dată în faţa justiţiei din Arizona, acuzat împreună cu alte 17 persoane că a încercat să răstoarne rezultatele alegerilor prezidenţiale americane din 2020 în acest stat din sud câştigate de Joe Biden, relatează AFP.

În aprilie, justiţia din Arizona a inculpat 18 persoane evocând un complot cu scopul de a atribui lui Donald Trump mari electori, care sunt oficial însărcinaţi să desemneze presedintele Statelor Unite.

Arizona, stat-cheie în actuala campanie prezidenţială opunându-i pe aceiaşi doi oameni politici, a fost câştigată în cele din urmă la limită de Joe Biden.

Rudy Giuliani, care a compărut marţi prin videoconferinţă, a negat aceste acuzaţii. El a dezminţit în special că a difuzat informaţii false despre presupuse fraude electorale în Arizona şi că a făcut presiuni asupra unor aleşi pentru a modifica rezultatul alegerilor.

Potrivit rechizitoriului, acest fost primar al New Yorkului i-a mai încurajat pe marii electori republicani din Arizona şi din alte state să-l declare victorios pe Donald Trump atunci când nu era.

Printre celelalte persoane inculpate se numără fostul şef de cabinet al lui Donald Trump la Casa Albă, Mark Meadows, avocaţii Jenna Ellis şi John Eastman sau consilierul de campanie Boris Epshteyn.

Mulţi dintre aceştia au fost inculpaţi în Georgia, alături de Donald Trump, în ceea ce este probabil cel mai exploziv dintre cele patru procese penale cu care se confruntă fostul preşedinte.

Alte două state au intentat procese împotriva persoanelor suspectate că au încercat să inverseze ilegal rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, Michigan şi Nevada.

Alegerile din 2020 au fost marcate de haos în săptămânile de după anunţul înfrângerii lui Donald Trump. Aceste tensiuni au culminat pe 6 ianuarie 2021 cu asaltul asupra Capitoliului de la Washington de către partizani ai omului de afaceri republican. Acesta din urmă refuză în continuare să-şi recunoască înfrângerea aproape patru ani mai târziu.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare