Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani

Concursul Eurovision începe cu o controversă uriașă. Participanta/participantul Irlandei este ținta unor atacuri dure chiar și din partea fanilor competiției muzicale, care deja se familiarizaseră cu promovarea homosexualismului și ale altor inversiuni ale normalității. De data asta, satanismul interpretei/interpretului Irlandei, țară altfel eminamente catolică, i-a dat pe toți pe spate, scrie activenews.ro.

„Non-binara” Bambie Ray Robinson a pus pe jar urmăritorii Eurovision, care spun că vor avea coșmaruri din cauza prestației artistei și că ceea ce a pus în scenă seamănă cu o exorcizare pe invers în direct.
Ediția cu numărul 68 a competiției Eurovison începe chiar astăzi, cu 37 de țări care se vor lupta pentru marele premiu. Concursul se desfășoară anul acesta în Suedia, în orașul Malmo, potrivit Realitatea Plus.
România nu participă anul acesta la marea competiție europeană.
Luna trecută Bambie Thug a spus într-un interviu că nu practică satanismul – doar vrăjitorie – dar îi respectă pe sataniști, adăugând că cei pe care îi cunoaste  „trăiesc în lumină și sunt atât de amabili”, potrivit The Mirror.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare