Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Spania numeşte ameninţările cu bombă asupra avioanelor din Europa „agresiune hibridă”

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de ameninţări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democraţiei europene al unor forţe autocratice, relatează dpa, arată Agerpres.

„Este clar că nu este o coincidenţă”, a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre „o tentativă de agresiune hibridă şi război psihologic”.

El nu a numit nicio ţară, dar cercurile occidentale de securitate de obicei acuză Rusia, Iranul, Coreea de Nord sau chiar China când se fac astfel de acuzaţii.

Albares a mai spus că recentele atacuri cibernetice asupra platformelor digitale şi a sistemelor de refrigerare din supermaketuri se potrivesc de asemenea tiparului.

„Există actori în lume care acţionează în acest mod pentru a slăbi Europa”, a subliniat el.

El a descris Europa drept un proiect al speranţei, care combină democraţia, toleranţa, creşterea economică, redistribuirea şi justiţia socială.

„Acest lucru îi îngrijorează pe cei care vor să se întoarcă la legea celui mai puternic”, a avertizat el.

Albares recunoaşte însă că identificarea responsabililor pentru zecile de incidente din această săptămână va dura. „Dar vom afla în cele din urmă”, a dat el asigurări.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare