Steriu (PSD): Am avut o tragedie națională/Tot ce a putut Președintele României a fost să atace PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a declarat, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis „a blocat în ultimul an orice”, afirmând că într-o zi de tragedie naţională Klaus Iohannis tot ce a putut face a fost să atace PSD.

„Avem un președinte care a blocat în ultimul an orice, așa că acum spune ce nu a făcut, că nu poate spune ce a făcut. Cred că e o zi de campanie în care e nervos că a făcut drumul până în Moldova. Eu nu l-am văzut de multe ori la Iași sau în vreun spital, dar știu că vinerea blochează traficul cu coloana de mașini pentru a merge acasă. Avem un președinte care nu e adaptat la ce se întâmplă în țară. A mers în America și a venit cu o șapcă. Astăzi am avut o tragedie națională, iar tot ce a putut Președintele României a fost să atace PSD”, a declarat Valeriu Steriu, pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că PSD e de  vină pentru accidentul de la Ialomița, unde zece oameni au murit și șapte au fost răniți după ce un șofer de TIR a adormit la volan și a izbit în plin un microbuz.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare