Un deputat acuză: Ceea ce face Orban se numeşte atac la statul de drept

Acuzaţiile aduse în spaţiul public de premierul Ludovic Orban Curţii Constituţionale reprezintă un atac la statul de drept, susţine deputatul PSD Răzvan Cuc, fost ministru al transporturilor.

“Liberalii s-au îmbătat cu putere. Că Orban are un dublu limbaj, că este incoerent în decizii și habar n-are ce înseamnă guvernare ne-am obișnuit. Însă ceea ce face acum Ludovic Orban se numește atac la statul de drept!”, a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

În opinia sa, cu fiecare decizie a CCR care nu este pe placul celor de la PNL începe un val de atacuri la adresa judecătorilor Curții Constituționale.

“Acum, însă, a întrecut măsura. Cere schimbarea judecătorilor Curții pentru că aceștia au decis că Parlamentul este cel care stabilește data alegerilor. Ca să fie foarte clar. Judecătorii CCR sunt numiți de preşedinte, de Senat și de Camera Deputaților prin rotație. Ştiu, Orban ar vrea să-i numească el, să controleze şi Curtea Constituţională, să pună eventual în funcţie oameni fără studii pe care să îi manipuleze. Nu se poate, domnule Orban, să controlați chiar tot. Dacă tot vreți să eliminați politrucii din politică începeți prin a vă scrie demisia din fruntea guvernului. Aşa nu plecaţi doar dvs., ci toţi miniștrii incompenteţi pe care îi aveți în subordine. Abia atunci aţi demonstra că sunteţi un român adevărat”, a concluzionat deputatul.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare