Viorica Dancilă, despre condamnarea lui Liviu Dragnea: Este o dramă

Premierul Viorica Dăncilă a reacționat la condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare cu executare. Prim-ministrul a afirmat că uman este vorba despre o dramă, însă social-democraţii nu vor comenta decizia instanţei.

„Am convocat o parte din liderii PSD, din miniștrii guvernului, pentru a decide împreună în aceste momente importante pentru PSD. Indiferent de sentimentele față de Liviu Dragnea, vă dați seama că pentru PSD condamnarea președintelui în funcție reprezintă un moment dificil, așa cum ar reprezenta pentru orice partid. Uman vorbind, este o dramă atât pentru el, cât și pentru familia lui. În calitate de colegi, suntem alături de dumnealui și familia sa. Nu vom comenta în niciun fel decizia instanței de judecată”, a declarat Viorica Dăncilă.

De altfel, premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu trebuie să își dea demisia din Guvern, deoarece alegerile de duminică au fost pentru europarlamentare, nu pentru parlamentare și că, dacă cineva dorește să cadă guvernul, trebuie depusă moțiune de cenzură.

„Cei care au cerut (demisia,n,.r), probabil nu cunosc legea sau sunt rău intenționați. E vorba despre votul românilor, dar vă reamintesc, căderea unui guvern se face prin moțiune de cenzură. Nu am de ce (să iși dea demisia, n.r.). Am în spatele meu atâția români care și-au pus încrederea în noi, acest guvern. Categoric au incredere în noi. S-a votat pentru europarlamentare, nu s-a votat pentru parlamentare. Dacă se vrea demiterea Guvernului, se depune moțiune de cenzură”, a declarat premierul Dăncilă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare