Vlad Voiculescu, vicepreşedinte al USR: PNL a pecetluit împărţirea banului public cu PSD

Vlad Voiculescu, vicepreşedinte al USR, consideră că liberalii, prin decizia de a începe negocierile cu PSD pentru coagularea unei majorităţi, au „pecetluit” împărţirea banilor publici cu social-democraţii, potrivit Agerpres.

„Asta a pecetluit PNL astăzi: împărţirea banului public între ei şi PSD, dar mai ales – şi mult mai grav – capturarea şi slăbirea şi mai puternică a tuturor instituţiilor statului. PSD şi PNL de mână cu UDMR ne vor duce din nou către un fanariotism modern, în care fanarioţii sunt ei şi ai lor – politicieni la butoane, ‘speciali’ şi colaboratorii lor – acoperiţi sau nu. (…) Va fi din nou luptă grea şi de uzură. De data asta cu atât mai amară cu cât am crezut că în sfârşit se poate şi altfel, că democraţia în sfârşit poate să funcţioneze şi pentru oameni, nu doar pentru politicieni, pentru speciali şi pentru colaboratorii lor – acoperiţi sau nu”, scrie Voiculescu pe Facebook.

Potrivit acestuia, preşedintele Klaus Iohannis ar fi putut lua în calcul, încă din vară, varianta unei coaliţii cu PSD.

„Nici nu ştii ce e mai oribil: ce a făcut Iohannis punând la cale toată această nouă Alianţă pentru Ciolan sau ce a făcut PNL păcălind românii să îi voteze ‘ca să scape de PSD’? Avea Iohannis pregătită varianta coaliţiei cu PSD încă din primăvară? Judecând după atitudinea de jupân care nu permite miniştrilor-argaţi să îi iasă din voie, eu cred că da. Reacţiile pe care le-a avut atunci când eu sau Stelian Ion am avut opinii sau acţiuni care nu erau pe placul dumnealui vorbesc de la sine”, menţionează Voiculescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare